Autor: Andreea Aurescu
Publicarea unui articol recent de către G4Media, care remarcă absența oricărei reacții din partea liderilor extremiști după atacul rusesc asupra orașului Cernăuți, scoate la lumină nu doar o întrebare despre coerența acestor actori, ci și despre condițiile sociale și instituționale care le permit să controleze discursul public. În ultimii ani, imaginea unei minorități române din Ucraina persecutate a fost cultivată și instrumentalizată, nu în beneficiul comunității, ci pentru a avansa agende electorale și interese externe – simptom al unui război informațional mai profund, cu rădăcini locale și ramificații globale. Scopul acestor narative a fost acela de a crea percepția unui stat slab și incompetent, care are nevoie de resetarea adusă de o falsă figură providențială.
Un dosar închis prea devreme
Acest episod readuce în atenție un dosar pe care riscăm să-l considerăm închis după alegerile din noiembrie 2024: cel al campaniilor de dezinformare și influență care au contribuit la ascensiunea unor figuri politice cu discursuri profund anti-democratice și anti-occidentale. Dar de ce prind aceste narative în România?
Există mai mulți factori care au vulnerabilizat publicul românesc în fața unor interferențe de acest gen: lipsă istorică de încredere în instituții, sărăcie, izolare rurală, falia pensionari-tineri, lipsa alfabetizării digitale etc. Trebuie să recunoaștem că avem un „teren fertil” specific național, că nu suntem doar o extensie a „modelului central-european”. Efectele se văd în familii destrămate de fake news, în comunități rurale expuse sistematic la propagandă, în incapacitatea statului de a construi consens pe teme elementare.
În acest context, este de apreciat anunțul președintelui Nicușor Dan care a afirmat că autoritățile române au detectat în spațiul online – precum pe anumite site-uri – elemente care răspândesc narative asemănătoare celor propagandei ruse și că urmează să publice un raport detaliat în decurs de câteva săptămâni privind posibilele interferențe ale Rusiei în alegerile prezidențiale.
Conspirațiile nu dorm niciodată
Este esențial să înțelegem că nu trebuie să punem la „și altele” războiul informațional. El nu s-a încheiat. Dimpotrivă, contextul actual – în care guvernul Bolojan încearcă în mod curajos să implementeze reforme structurale și măsuri de consolidare fiscală – oferă un teren fertil pentru intensificarea acestuia. Narativele deja circulă și le vedem în numeroase comentarii pe rețelele sociale: „Statul ia bani de la cei săraci pentru a cumpăra arme”, „România este condusă din exterior”, „Sistemul corupt sacrifică poporul pentru interese străine”.
Aceste mesaje nu sunt spontane, ci parte a unei arhitecturi informaționale care a fost consolidată în ultimii ani, cu vârfuri vizibile în timpul pandemiei – prin campaniile conspiraționiste, antivacciniste și antiștiință – și care au culminat în perioada electorală 2024, când figura lui Călin Georgescu a fost propulsată ca alternativă „curată” la clasa politică tradițională. S-a ajuns astfel la propagarea unor mesaje toxice cu o audiență semnificativă: România ar fi o „colonie economică”, elitele ar fi „trădătoare”, iar singura soluție ar fi o „resetare morală” condusă de figuri percepute ca providențiale.
Moldova, următoarea pe listă?
Toate acestea indică faptul că avem de-a face cu o strategie pe termen lung, în care destabilizarea spațiului informațional are ca obiectiv destabilizarea democrației. Să urmărim ce se întâmplă în Republica Moldova, care va avea alegeri parlamentare în câteva săptămâni. Este foarte probabil ca instrumentele deja testate în România să fie aplicate, într-o formă adaptată, în stânga Prutului, în vederea influențării rezultatului alegerilor parlamentare și a slăbirii opțiunii pro-europene.
Rolul complex al statului: nu doar guvernare, ci și apărare a adevărului
Concluzia este una strategică: dacă nu revenim urgent asupra acestui dosar al dezinformării, dacă nu începem să tratăm cu seriozitate atacurile informaționale și rețelele care le susțin, atunci pierdem deja războiul la alegerile de peste trei ani.
Într-o democrație funcțională, guvernarea nu este doar un exercițiu de administrare, ci și unul de comunicare și apărare a adevărului. Este necesar un efort susținut de contracarare a propagandei, de consolidare a încrederii publice și de protejare a spațiului informațional național. Este greșit să credem că pericolul a trecut. El nu a făcut decât să se adapteze.
Într-un asemenea context, capacitatea statului de a-și îndeplini misiunile multiple – de a guverna ferm, de a comunica eficient și de a proteja spațiul public de influențe ostile – devine nu doar o chestiune de performanță administrativă, ci una de securitate națională.
